NOI... IERI, AZI, MÂINE
CE AM FOST?
Am fost istorie.
Şcoala noastră are o vechime de aproape 300 de ani.
Înfiinţată în anul 1731, a funcţionat la început ca şcoală grănicerească, având ca obiective de învăţământ: scrisul, cititul şi noţiuni de militărie.
”ŞCOALA GRĂNICEREASCĂ COLONEL DAVID URS DE MARGINEA”, a fost denumirea şcolii până în 1895, după numele ofiţerului român care a înfiinţat-o.
Până în anul 1825 localul şcolii era construit din lemn.
Tot în acest an, s-a construit, pe acelaşi loc, un local de piatră având două corpuri despărţite printr-un coridor.
Cu ocazia vizitei lui Iacob Mureşianu, directorul Liceului Catolic din Braşov şi Directorul Gazetei Transilvaniei, din 5 iulie 1868, s-a pus baza unei biblioteci şcolare, considerată până în prezent cea mai veche bibliotecă şcolară înfiinţată în mediul rural, în Ţara Bârsei.
În anul 1895 şcoala grănicerească a fost transformată în şcoală comunală. După Marea Unire (1918) această şcoală a primit denumirea de ”ŞCOALA DIN TOHAN”.
CE SUNTEM?
O şcoală grănicerească, apoi o şcoală comunală, devenind în prezent o şcoală urbană. Am crescut cu timpul în toate componentele, în deosebi cele valorice.
Suntem o şcoală performantă, dorită de populaţia şcolară; suntem un colectiv a cărui principală calitate este dorinţa de foarte bine, materializată prin muncă, printr-o muncă asiduă dăruită idealurilor de performanţă; suntem elevii care ştiu ce vor de la viitor şi se pregătesc pentru acest scop; suntem simbolul corectitudinii şi dăruirii profesionale: suntem noi,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 ZĂRNEŞTI.
CE VOM FI?
Vom fi viitorul aşa cum îl visăm; vom fi cei ce vor semăna în continuare educaţia bunului simţ şi al dorinţei de foarte bine.
Ne aflăm pe direcţia cea bună pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus. Suntem conştienţi că ne aflăm pe un drum ascendent spre perfecţionarea procesului de învăţământ, ca rezultat al acţiunilor convergente ce vor avea la îndemână trei elemente esenţiale: elevii, părinţii şi calitatea a tot ceea ce întreprindem, ca o garanţie a durabilităţii realizării scopului propus.
Dacă este să gândim o ierarhie a valorilor instituţionale din învăţământul preuniversitar zarnestean, Scoala Generala Nr.2 Zarnesti din judetul Brasov se bucura de prestigiu şi notorietate în spaţiul plin de nobleţe al oamenilor şcolii, de mândria şi recunoştinţa celor care au absolvit aici, de aprecierea şi veneraţia întregii societăţi civile, a generaţiilor de elevi care au învăţat şi învaţă rosturile cunoaşterii şi ale vieţii în acest „templu sacru” al şcolii româneşti contemporane.
Credem în valorile profesionale formate şi afirmate de-a lungul timpului în aceasta scoala, în capacitatea şi competenţele corpului profesoral de aici, de a obţine şi menţine la standarde ridicate performanţele elevilor.
O mare bucurie care ne încearcă de multe ori este atunci când avem prilejul să-i auzim pe părinţii elevilor vorbind frumos despre instituţia şcolară unde copiii lor învaţă multe lucruri interesante de la profesori bine intenţionaţi şi dăruiţi profesiunii alese.
A fi profesor este mai mult decât o profesie. A fi profesor înseamnă să faci ceva care nu este la îndemâna oricui, iar o astfel de întreprindere o poţi încredinţa numai zeilor. A fi profesor este o misiune ce ţine de arta de a-i învăţa pe alţii ceea ce ştii tu mai bine şi a-i educa pentru ca ei să fie de folos viitorului, alături de oameni, pentru ei şi pentru ţara lor.
În concluzie, ceea ce se întâmplă în activitatea Scolii Gimnaziale Nr.2 Zărneşti se referă la arta de a instrui şi a educa generaţia mileniului III, de a-i pregăti pe aceştia să găsească răspunsurile potrivite la provocările zilei de mâine.
Suntem încredinţaţi că elevii şi corpul profesoral de aici se află pe traiectoria ascendentă a devenirii învăţământului românesc, catalizându-şi acţiunile pe direcţia redimensionării continue a calităţii, sporirii şi menţinerii notorietăţii de care se bucură această instituţie şcolară din Zarnesti.
Îndemnul nostru:
LUPTĂ PENTRU PRESTIGIU, LUPTĂ PENTRU A SE ŞTI CĂ EXIŞTI ŞI POŢI!






